Opera pictorului Victor Brauner (născut în 1903 la Piatra Neamț – mort la 12 martie 1966 la Paris) se bucură în ultimul timp de o înaltă apreciere în rândurile criticilor și ale amatorilor de artă din întreaga lume. De fapt, acest artist a început să fie cunoscut în străinătate dincolo de un cerc strâmt de specialiști, abia în urmă cu vreo 10 ani. Dar prestigiul lui a crescut apoi în asemenea măsură, încât statul francez a hotărât, încă înainte de moartea pictorului, să fie reprezentat la Bienala de la Veneția din 1966 printr-o amplă retrospectivă a operelor lui Brauner.

În lucrările mai importante despre opera și personalitatea lui Victor Brauner¹, precum și într-o seamă de articole², criticii străini s-au ocupat în special de clarificarea etapelor activității lui artistice de după 1938 (anul în care pictorul se stabilește definitiv în Franța).

În ceea ce privește perioada de formare ca artist a lui Brauner și prezentarea operei sale dinainte de 1938 (explicarea raporturilor lui cu mediul românesc în ansamblu și cu mișcarea intelectuală și artistică românească în special), criticii menționați nu numai că sunt extrem de expeditivi, dar comit erori dintre cele mai grave. De altfel, necunoașterea acestor aspecte a dus la o insuficientă adâncire chiar a operei realizate de Brauner după 1938. După cum arăta Petru Comarnescu în articolul său recent³ publicat în revista Luceafărul, există „transfigurări, modificări, transpoziții din folclorul românesc” în titlurile și imaginile operelor sale. Autorul articolului a sesizat cu justețe „reminiscențele istoriei noastre”, existența fondului istoric românesc, pe care s-a dezvoltat imagistica lui Brauner.

Asemenea date ale „problemei Brauner” nu erau, firește, cunoscute niciunuia dintre criticii străini. În țara noastră, Victor Brauner este cunoscut de cercuri mai mult sau mai puțin largi de artiști și literați, îndeosebi acelora din generația sa.

Ocupându-mă în cadrul activității mele didactice de problemele curentelor veacului XX, mi-am dat seama că există în țară extrem de bogate resurse pentru a lămuri aspectele esențiale ale operei complexe a acestui artist.

În acest scop am început să strâng o serie de informații. Astfel, de pildă, am strâns aproape complet materialul ce-l oferă presa la care a colaborat Victor Brauner (Punct, 75 HP – revista scoasă de el împreună cu Ilarie Voronca-, Integral, unu, Adam etc.); de asemenea comentariile din presa vremii despre cele două expoziții personale din sala Mozart (din 1924 și din 1935), ca și despre participările sale la prima expoziție a Contimporanului (1924) și la expoziția „Grupului nostru” (1929).

Am stat de vorbă cu o serie de cunoștințe apropiate ale artistului (rude, prieteni, colegi de școală, colegi de redacție), artiști și scriitori care au frecventat aceleași nuclee artistice ca și el, ca de pildă Sașa Pană, Margareta Dinu, Gheorghe Dinu, Dorina Rădulescu, Ion Musceleanu, Mac Constantinescu etc.

Am studiat marea majoritate a operelor aflate în București, ca de pildă cele din proprietatea lui Marghit Vulpescu, Gh. și Marg. Dinu, Sașa Pană, R. Micinik, dr. R. Brauner, dr. Miron etc.

Până acum am cules note despre peste 180 de lucrări, majoritatea fiind de o înaltă ținută artistică: picturi în ulei, acuarele, desene în tuș, cărbune, creioane colorate, colaje, montaj de fotografii, obiecte etc. Am înregistrat numeroase fotografii în care apare V. Brauner, fie singur, fie în mijlocul familiei sau printre prieteni. Am luat cunoștință de ilustrațiile desenate de el pentru volumele prietenilor săi poeți (I. Voronca, St. Roll, S. Pană, G. Naum). Am studiat cataloagele și alte documente legate de expozițiile sale din țară și străinătate.

Desigur că lămurirea problemelor pe care le pune opera lui Victor Brauner nu este un lucru ușor. Dorina Rădulescu sublinia pe bună dreptate în articolul publicat în luna aprilie 1936 în ziarul Scînteia: „Preocupat de problemele sociale ale vremii lui și de reflectarea lor în artă, Victor Brauner a parcurs un drum artistic contradictoriu,⁴ în care opere de o mare acuitate protestatară împotriva fascismului s-au îmbinat cu experiențe suprarealiste”.

Brauner nu avea un temperament de luptător politic, dar sensibilitatea sa ascuțită l-a făcut să găsească, mai ales în perioada 1935–1938, imagini extrem de sugestive în definirea ferocității fasciste formulând implicit un avertisment dintre cele mai impresionante adresat omenirii. În anii ’30, el creează, de asemenea, vestitul personaj „Dl K” (reprezentând, desigur într-o formă aluzivă, „Das Kapital”, Capitalul), personaj care apare în mai multe desene acuarelate din România. Dl K este în același timp eroul unor tablouri de prin 1934. Dintre acestea, unul de valoare egală cu cel din colecția A. Breton (expus la retrospectiva Brauner de la Viena) se află în România. În anii ’30, Brauner își făurește acel limbaj complicat, dar deosebit de sugestiv și maleabil, pe care l-am putea numi „parabolic”, deoarece transfigurarea pe care o impune datelor înconjurătoare are ceva comun cu metoda de a transforma realitatea în „parabole”, de a vorbi despre realitate prin „parabole”, așa cum s-a observat în cazul operei scriitorului Kafka.

Pe aceeași linie s-ar înscrie de pildă un alt personaj creat în aceeași perioadă, „Dl Kabilin” (figură existentă și într-unul din valoroasele tablouri aflate în România).

Ca oricare mare artist greu de înghesuit într-o etichetă, Victor Brauner nu poate fi catalogat exclusiv ca „pictor suprarealist”. La începuturile evoluției sale, el picta la Balcic peisaje cézanne-iene (dintre care multe s-au păstrat la rudele în viață). Curând însă el se va plasa pe poziții artistice dintre cele mai îndrăznețe. În anii 1924–1925, este legat de constructivismul artiștilor grupați în jurul revistei Contimporanul și apoi Integral (M. H. Maxy, M. Petrașcu, C. Mihăilescu etc.), creează „construcții” abstracte sau compoziții cu figuri de roboți, care atestă o predilecție pentru formele „mașiniste” ale „integraliștilor”. Apoi va suferi înrâurirea puternică a prietenului său C. Brâncuși, pentru ca abia ulterior să evolueze treptat spre suprarealism – această evoluție nefiind, precum credeau criticii străini, rezultatul influenței hotărâtoare a prietenilor săi parizieni, și nici efectul exclusiv al unei revelații neașteptate, în afara contextului românesc. Este limpede că artistul a evoluat în strânsă legătură cu acest context, chiar dacă a mers pe linia vocației sale intime.

După război, se produce îndepărtarea lui Brauner de configurația unei arte suprarealiste, orientarea către o artă din care amenințarea apăsătoare a forțelor malefice dispare treptat. Încrederea pe care o recapătă în vitalitatea omului se afirmă tot mai mult, ca o dovadă că în atmosfera de anxietate caracteristică operelor sale anterioare se răsfrângeau impresiile lăsate de seismele politice și sociale la care asistase.

Temele caracteristice, leit-motivele picturilor lui Brauner, explicarea lor, analiza procesului său de creație atât de labirintic, iată câteva probleme destul de dificile ce ne stau în față. De asemenea, nu sunt încă suficient discutate: modalitatea prin care Brauner se depărtează după război de problematica suprarealistă, rolul miturilor tradiționale în opera lui, crearea unor noi mituri, corespunzătoare structurii omului modern etc.

Îmi propun să elucidez într-o oarecare măsură aceste probleme, pornind de la o serie de date despre anumite curente artistice ale veacului XX, pe plan mondial și românesc, despre fenomenul plastic din România în perioada dintre cele două războaie. Dar voi folosi îndeosebi materialul amintit referitor la viața și activitatea artistului. În felul acesta, lămurirea unor aspecte ale activității lui V. Brauner va fi înlesnită prin raportarea operei și personalității sale la mediul în care a copilărit și s-a dezvoltat în tinerețe, prin indicațiile asupra temperamentului său specific, prin relațiile sale cu mișcarea antifascistă din țara noastră, cu grupările artistice menționate, cu personalități literare ca Ilarie Voronca, Geo Bogza, Sașa Pană, Gheorghe Dinu etc.

Prin tipărirea unei lucrări despre viața și activitatea artistică a lui Victor Brauner (deci până în 1938), se va înlesni publicului nostru cunoașterea unui important capitol de artă nediscutat până în prezent. Ca și în cazul lui Brâncuși sau al poeților Ilarie Voronca și B. Fundoianu, cercetarea activității creatoare a pictorului Victor Brauner în țara sa de baștină se impune ca o datorie pentru critica noastră de artă.

De aceea, propun editarea unei lucrări cu această temă („Victor Brauner în România”) și în care să se includă un text de cca 60-80 de pagini, cuprinzând capitole ca: Introducere, Perioada copilăriei și a adolescenței, Debuturile artistice (expoziția din 1924), Colaborarea la revistele de avangardă, Expoziția din 1935 și suprarealismul, Reacțiile artistului față de recrudescența fascismului, Plecarea definitivă în Franța, Raporturile între „perioada românească” a lui Brauner și etapele ulterioare de dezvoltare, Concluzii.

Textul urmează să fie completat de cca 50-60 de reproduceri hors-texte după picturile și desenele aflate în București, precum și cca 15-20 de desene și fotografii în text. Pentru operele reproduse voi furniza datele necesare, voi indica cronologia etc.

În vederea cunoașterii activității mele publicistice rog a se consulta colecția din ultimii 4 ani a revistei Arta plastică, în care am publicat articole despre C. Portinari, Tapiseriile lui Lurçat, Expoziția la București a Galeriei din Dresda, Centenarul Delacroix, Unele aspecte din activitatea Bauhaus-ului (nr. 2-3 din 1965), M. H. Maxy (nr. 8-9 din 1965) etc.

În cazul că această propunere va fi acceptată, mă oblig să predau lucrarea în termen de maximum un an de la semnarea contractului.

La această propunere, trimisă Editurii Meridiane la puțină vreme după decesul lui Victor Brauner, Yvonne Hasan nu a primit niciodată un răspuns.