Numărul, calitatea și raritatea documentelor reunite de Galeria DADA în cadrul expoziției consacrate lui Victor Brauner merită a fi subliniate: lucrările expuse aici dezvăluie activitatea de zi cu zi a mișcării suprarealiste; nu numai tablourile, desenele și cărțile, dar, prin diversitatea și bogăția lor, și toate documentele, publicațiile efemere și greu de reunit, atât de fragile. „O fărâmă din comoara timpului”, scria André Breton.

Cel mai mic colț de hârtie poate fi revelator: tracturi, reviste, invitații, afișe, cataloage ale expozițiilor, jocuri, cadavres exquis, manuscrise, hârtii cu antet, corespondență, telegrame, fotografii. Parcurgându-le în ordine cronologică se constată evoluția pictorului, modul în care este receptat, prieteniile care se formează și care se destramă, despărțirile, excluderile și locul pe care îl ocupă și care se schimbă odată cu trecerea anilor. Pentru un personaj ca Victor Brauner nimic nu poate fi trecut cu vederea, orice amănunt este semnificativ.

Să îi urmăm pașii de la prima sa colaborare în Franța, în 1928, la „o revistă minusculă” și până la trecerea sa în neființă, în 1966, cu câteva luni înaintea lui Breton.

1928: la Paris apărea revista Discontinuité sub conducerea lui Arthur Adamov și Claude Sernet, având mai mulți colaboratori români, printre care Benjamin Fondane. Apropierea de Grand Jeu și prezența în sumarul revistei a mai multor disidenți ai suprarealismului – Monny de Boully, Georges Neveux, Jean Carrive – explica, desigur, ostilitatea lui Aragon și Breton. Ilustrațiile sunt de Man Ray, Georges Malkine, Dida de Mayo și Victor Brauner, care nu intrase încă în contact cu grupul suprarealist, prin intermediul reproducerii unui foarte frumos desen în cerneală, din 1927, Le Monde paisible (Lumea pașnică). Discontinuité a apărut într-un singur număr.

1932: La Paris, Victor se apropie de Yves Tanguy, care îi permite să expună la Salon des Surindépendants (Salonul Supraindependenților) și care îl prezintă lui Breton. Integrarea în mișcarea suprarealistă e pur și simplu fulgerătoare, fiind invitat chiar din 1933 să colaboreze la una dintre cele mai importante publicații ale grupului, Violette Nozières, în care sunt publicate texte de Breton, Char, Eluard, Mesens, Maurice Henry, César Moro, Guy Rosey și Benjamin Péret și ilustrații de Arp, Dalí, Ernst, Giacometti, Marcel Jean, Magritte și Tanguy. Se poate spune că e într-un bun anturaj la debut. Toate ușile i se deschid. Participă intens, alături de Jacques Hérold, Tanguy și Breton la jocul Cadavres exquis și la toate activitățile grupului. Naționalitatea sa nu îi permite, precum nici „tovarășilor săi străini”, să semneze declarațiile colective.

În 1934, Breton îi aduce un omagiu, printr-un text hotărâtor și magnific, în prefața catalogului destul de modest al primei sale expoziții personale la Galeria Pierre din Paris. Botte rose blanche (Trandafir alb) este preluat ulterior în Le Surréalisme et la peinture (Suprarealismul și pictura). În acest an, Brauner face portretele lui André Breton și René Char. Numărul special suprarealist al revistei belgiene Documents 34 reproduce L’Étrange cas de Mr. K (Ciudatul caz al dlui K). În următorul număr al revistei, Breton publică o serie de răspunsuri poetice la întrebarea Ce este suprarealismul?: „Este gluga șoricelului de casă atât de drag lui Victor Brauner”.

Participă la Bruxelles la expoziția Minotaure, iar, la sfârșitul anului 1935, la expoziția Dessins surréalistes (Desene suprarealiste) de la Galerie des quatre chemins din Paris, înainte de a reveni în România, unde va rămâne până în 1938.

În ianuarie și februarie 1938, participă la marea Exposition internationale du surréalisme (Expoziție internațională a suprarealismului) la Paris, cu lucrările Kabiline en mouvement, Le ver luisant și Adrianopole. În „suplimentul” Dicționarului prescurtat al suprarealismului, publicat cu această ocazie de André Breton și Paul Eluard, Victor Brauner este astfel definit: „Botte rose blanche. Pictor. Aderă la mișcarea suprarealistă în anul 1932”.

Își pierde ochiul stâng în noaptea de 27 spre 28 august, într-un atelier, intervenind într-o altercație dintre pictorii Óscar Dominguéz și Esteban Francés. În anii precedenți, Brauner s-a reprezentat cu ochiul afectat. Prietenul său, renumitul Pierre Mabille, a scris în revista Minotaure, numărul 12-13, un articol rămas celebru în istoria suprarealismului, „L’œil du peintre” („Ochiul pictorului”).

Spiritul activităților din cadrul grupului se păstrează viu: Breton coordonează și prefațează pentru seria Guy Levis Manu o ediție de lux a Oeuvres complètes de Lautréamont (Operelor complete ale lui Lautréamont), ilustrată de pictorii suprarealiști cei mai importanți: Brauner, Dominguéz, Ernst, Espinoza, Magritte, Masson, Matta, Miró, Paalen, Man Ray, Seligmann și Tanguy. Din nou, Brauner se află într-o companie selectă.

În martie 1939, expoziția personală de la Galeria Henriette din Paris este prezentată de Breton, cu un extras din articolul său din Minotaure – „Des tendances les plus récentes de la peinture surréaliste” („Cele mai recente tendințe ale picturii suprarealiste”) –, cu un extras din articolul „L’œil du peintre” de Pierre Mabille și cu unul de Benjamin Péret („Brauner le hibou”– „Brauner bufnița”). Catalogul este tot în format mic, ca și cel din 1934.

În Anglia, E.L.T. Mesens îi reproduce ilustrația pentru Violette Nozières în revista London Bulletin, numărul 8-9, iar în iunie 1940, publică un studiu de Gordon Onslow-Ford, în care apar trei reproduceri din lucrările lui Brauner: La vie Intérieure, Fascination și Triomphe de la mécanique.

Brauner realizează o gravură pentru prima culegere de poeme a prietenului său Robert Rius, Frappe de l’écho, apărută la Editions surréalistes.

Participă în Mexic la Exposición internacional del surrealismo (Expoziția internațională a suprarealismului).

Îi reîntâlnește, la Marsilia, pe Breton și pe soția și fiica acestuia, care locuiau la Villa Air-Bel, din luna octombrie, cu ajutorul comitetului american de ajutorare pentru intelectuali, precum și pe ceilalți suprarealiști în așteptarea vizei pentru Statele Unite sau Mexic. Participă activ la crearea unui joc de tarot, care va fi intitulat Le Jeu de Marseille. „Cele șaisprezece cărți (inclusiv așii) din care este format acest joc sunt desenate”, explică Breton, „de Victor Brauner, André Breton, Óscar Dominguéz, Max Ernst, Jacques Hérold, Wifredo Lam, Jacqueline Lamba și André Mason”. Lui îi sunt încredințate figurile lui Hegel și Hélène Smith. Până la plecarea lui Breton la New York, în martie 1941, sunt realizate multe cadavres exquis. Brauner îl va revedea pe Breton la întoarcerea sa în Franța, în mai 1946.

În timpul exilului american, Breton va căuta în permanență să demonstreze cu orice preț că suprarealismul continuă să existe, deschizându-i fereastra către întreaga lume, prin expoziții, cum ar fi First Papers of Surrealisme (Primele documente ale suprarealismului), în 1942, prin colaborările la reviste cum ar fi View și dând naștere, împreună cu David Hare, Marcel Duchamp și Max Ernst, acelei integrale suprarealiste, care ar fi putut urma după Minotaure, VVV: V comme Victoire, V comme Vue, V comme Voile (VVV: V de la Victorie, V de la Vedere, V de la Zbor). Evident Victor Brauner va fi fost invitat să colaboreze.

În martie 1943, în numărul 2-3 din VVV, Breton publica Le Jeu de Marseille. Victor Brauner, care până în acel moment avea puține scrieri cunoscute, explică, într-un magnific și foarte inspirat text în două părți, intitulat „Du fantastique”, din care prima parte En peinture (În pictură), „les raisons pour lesquelles vous aimerez ma peinture” („motivele pentru care vă place pictura mea”). A doua parte, la fel de inspirată, este dedicată celor care visează să creeze: Au théâtre.

Unul dintre evenimentele majore care a marcat anul 1943 este publicarea de către André Breton, în data de 28 mai 1943, a unei plachete, foarte modeste de altfel, a lui Benjamin Péret, La Parole est à Péret (Cuvântul îi aparține lui Péret), prefațată de o scurtă notă: „Drept omagiu adus aici lui Benjamin Péret, ei (prietenii autorului – n.n.) cred că se pot exprima și în numele celor absenți, a căror atitudine din trecut implică aceeași solidaritate de acum a celor prezenți, cu privire la spiritul și libertatea inalterabile, care nu au încetat să fie cauționate de o viață deosebit de lipsită de concesii”. Brauner se numără printre acești prieteni, făcând parte din nucleul dur al grupului de suprarealiști adunați aici.

În ediția îmbunătățită din 1945 a Surréalisme et la peinture (Suprarealismul și pictura), Breton, o dată în plus, îi acordă lui Brauner locul cuvenit și reproduce La Femme en chatte, pe care o cumpărase Peggy Guggenheim.

În 1946, la întoarcerea sa în Franța, tot André Breton este cel care îi consacră lui Brauner un lung articol în Cahiers d’art, intitulat „Entre chien et loup”. Brauner realizează un frontispiciu la eseul Le Merveilleux, pentru Pierre Mabille. Îi sunt solicitate ilustrații de către numeroase reviste de mică importanță, în general cu puține apariții, cum ar fi: La Révolution la nuit a lui Yves Bonnefoy, Troisième convoi a lui Michel Fardoulis-Lagrange, unde apare reproducerea foarte impresionantei lucrări Objet de contre–envoûtement și Les deux soeurs, a lui Christian Dotremont, unde apare Ici j’ai rencontré Conglomeros. Brauner ilustrează Main forte, culegerea de povești a lui Benjamin Perét.

Anul 1947 este marcat de Exposition internationale du Surréalisme (Expoziția Internațională a Suprarealismului) de la Paris și de redactarea unei declarații colective foarte importantă, Rupture Inaugurale, publicată de grupul CAUSE, constituit de suprarealiștii din întreaga lume. Dorind să participe nu numai ca semnatar al declarației, Brauner a desenat șablonul de scrisoare pentru CAUSE și sigla grupului. În catalogul expoziției, el publică o Proclamație (Proclamation), cu Prima Autoîncoronare (Premier Autocouronnmen), datată 10 iunie 1944 și a Doua Autoîncoronare (Deuxième Autocouronnemen), semnate „ROTCIV RENUARB”, în celebrul său Chateau de l’imagination, în 7 martie 1947. Pictura sa este la loc de cinste cu Premier rêve, Les Amoureux – un colaj din 1943 și, în mod special, prezentă in Labyrinthe, cu celebra sa lucrare: Loup–Table (Lupul-masă), deja apărută sub forma unui tablou în 1939.

Face ilustrațiile la Le Char triomphal de l’Antimoine, a lui Yvan Goll, sub formă de gravuri.

În 1948, Brauner semnează À la niche les glapisseurs de Dieu, este prezent în cadrul expoziției Le cadavre exquis, prefațată de Breton, la Galeria La Dragonne și va avea o mare expoziție personală la Galeria Drouin, una dintre cele mai importante galerii din Paris. Dar foarte importantă este participarea sa, la începutul anului, la fondarea unei noi reviste suprarealiste: NEON – N’être rien Être tout Ouvrir l’être, Neant, Oubli, Être un proiect foarte ambițios. Apare sub conducerea lui Sarane Alexandrian, Henri Heisler, Vera Hérold, Stanislas Rodanski și Claude Tarnaud, „cu colaborarea lui Victor Brauner, André Breton, Jacques Hérold și Toyen”, primele trei numere fiind realizate în întregime în atelierul său. În cadrul unei întâlniri, care a avut loc după apariția numărului 3, în 25 octombrie 1948, „Matta Echauren este exclus din Grupul suprarealist pentru descalificare intelectuală și micime morală”. Brauner – și Sarane Alexandrian – refuză să se asocieze acestui demers. Pe 8 noiembrie, este exclus și Brauner pentru „activitate separatistă”. Alexandrian, Bouvet, Jouffroy, Rodanski și Tarnaud sunt la rândul lor excluși ca membri ai fracțiunii constituite de Brauner. Aceste două excluderi sunt notificate în câteva rânduri, în numărul 4 din NEON.

Să adăugăm că între semnatarii excluderii se află și Jacques Hérold și că notorietatea și cariera lui Brauner nu vor avea de suferit în urma acestei excluderi. Lucrările sale vor fi expuse în continuare în expozițiile colective suprarealiste și numele său rămâne legat de numeroasele publicații suprarealiste, dar în afara grupului Breton … care totuși va regreta repede ruperea legăturii cu un prieten atât de apropiat.

În 1952, Brauner participă la o expoziție: Peinture surréaliste en Sarre (Pictura suprarealistă în Saarland). Sarane Alexandrian publică prima monografie a operei lui Brauner.

În noiembrie, în primul număr din Medium, Informations surréalistes, o simplă foaie care apare după NEON, Breton precizează într-o explicație nesemnată că „neînțelegerile noastre (de o altă factură) cu Victor Brauner nu au influențat aprecierea la adevărata sa valoare a expoziției de la Galerie de France sau picturi ca À la recherche du séjour, 1950, Êtres s’arrachant l’être, Être rétracté et réfracté espionné par sa conscience, care pot fi revendicate astăzi, ca și până acum, de curentul suprarealist, ele fiind capodopere ale viziunii suprarealiste”. Totuși, neînțelegerile nu se încheie acum. Ele vor lua sfârșit în decembrie 1959, printr-o declarație intitulată Dernière heure și publicată de Breton pe ultima pagină din catalogul Expoziției Internaționale a Suprarealismului – EROS – la Daniel Cordier.

După apariția „L’Execution de Testament du Marquis de Sade” de Jean Benoit, în care „Matta s-a arătat sub un unghi care îl reabilitează total în ochii noștri”, el declara solemn: „În ajunul celei de-a opta ediții a Expoziției Internaționale a Suprarealismului și cu ocazia monografiei foarte frumoase și convingătoare pe care i-o consacră Alain Jouffroy, ținem să îl asigurăm pe Victor Brauner că am depășit de mult neînțelegerile apărute între el și mai mulți dintre noi, de altfel neînțelegeri de ordin minor vizând disciplina internă a Mișcării suprarealiste”.

În 1957, în L’Art magique, Breton se referă la Brauner și reproduce două pânze din 1939, perioada pe care o îndrăgește, Anémone și Chimère.

În 1958, realizează o gravură pentru Ce Chateau pressenti de Gherasim Luca, pentru care va ilustra în 1962 și L’Extrème occidentale.

În 1959, Front Unique, revista coordonată de Jean-Jacques Lebel, reproduce una dintre lucrările sale (fără titlu).

În 1960, realizează coperta numărului următor al revistei Front Unique (care va fi și ultimul) și răspunde solicitării lui Jean-Jacques Lebel și Alain Jouffroy, organizatorii manifestării colective Anti–procès, dezaprobată energic de Breton.

În 1962, colaborează cu Matta, Ernst, Hérold și Lam la ilustrarea unei ediții de lux a Miroir du merveilleux de Pierre Mabille, prefațată de Breton.

În 1965, André Breton publică ediția revizuită a Surréalisme et la peinture (Suprarealismul și pictura), în care Victor Brauner are locul său binemeritat.

1966: Victor Brauner trece în neființă la Paris, pe 12 martie, cu câteva luni înaintea lui André Breton (28 septembrie).