Victor Brauner împlinise 21 de ani când a debutat ca artist, în toamna anului 1924. El frecventase cursurile Academiei de Arte Frumoase din București (1919–1922) și trecuse, pentru scurtă vreme, prin atelierele Academiei Libere de Pictură condusă de Horia Igiroșanu¹. O mărturie târzie a Veronicăi Micznik, una dintre surorile artistului, sugerează un posibil motiv pentru care Victor Brauner nu și-a încheiat studiile de pictură, în afară de insubordonarea sa față de orice disciplină impusă, proprie marilor creatori; la începutul anilor ’20, ulterior Marii Uniri, învățământul superior de pe întregul teritoriul al țării a fost tulburat de puternice mișcări antisemite, soldate deseori cu victime și cu lungi întreruperi ale anului universitar; probabil că Herman Brauner, tatăl artistului, obligat odinioară să fugă din țară, din aceleași motive, împreună cu întreaga familie, nu a insistat ca fiii lui să retrăiască același coșmar: „Și Victor, ca toți ceilalți copii, era înscris să urmeze liceul. Nu protestase. Se înscria în fiecare an și în fiecare an rămânea repetent, cu candoare și perseverență, până când Papa a decis să nu-l mai chinuiască: l-a scos de la liceu și l-a înscris la Belle Arte, unde pe atunci nu se cerea bacalaureatul. Dar, de fapt, Victor nu a terminat nici această școală, de care puternica lui personalitate nu avea nevoie. A profitat de o grevă a elevilor și, după încetarea grevei, nu s-a mai dus la cursuri. Picta pur și simplu”².

Victor Brauner și-a făcut intrarea în lumea artistică ca pictopoet, distincție la care a ținut întreaga viață, odată cu publicarea unicului număr al revistei 75HP, în octombrie 1924; spectaculoasa și surprinzătoarea, în spațiul autohton, publicație constituie și astăzi una dintre cele mai importante contribuții românești la avangarda internațională. El era însoțit, în această aventură, de poetul Ilarie Voronca, căruia îi ilustrase, cu câteva luni mai devreme, volumul de debut Restriști, prin care cei doi tineri își definiseră opțiunea pentru tipăritura de artă, bibliofilă.

În cadrul noii reviste, al cărei nume sugera civilizația automobilului, puterea și, implicit, viteza lumii moderne, Victor Brauner și Ilarie Voronca au inventat conceptul de pictopoezie, care a intrat instantaneu în vocabularul avangardei europene, după prezentarea publicației la Biroul de cercetări suprarealiste din Paris, în noiembrie 1924³.

Peisajele siderale, onirice, populate de personaje anamorfozate, redate în detalii anatomice exacerbate ori reduse la simple epure geometrice, alături de un întreg bestiar hipnotic, din lucrări precum Passivité courtoise (1930), Personaj cu animal fantastic (1931), Flacăra albastră (1934), Întâlnire (1934), expuse în sala Mozart, nu aveau cum să încânte publicul român, neobișnuit cu un asemenea limbaj plastic; în anii petrecuți la Paris, Victor Brauner evoluase neașteptat de mult, între el și artiștii avangardiști rămași în țară creându-se o falie adâncă, separatoare. Probabil a conștientizat aceste diferențe, pentru că, până la plecarea definitivă în Franța, în 1938, nu a mai expus decât în afara României²⁷.

Victor Brauner a jucat un rol covârșitor în avangarda românească. El a fost catalizatorul celor mai importante manifestări artistice, fie că a fost vorba despre publicații, despre expoziții sau despre ilustrații de carte; cele două expoziții personale (din 1924, respectiv 1935) și participarea la cele trei expoziții colective (1924, 1929, 1930) constituie în continuare niște repere în arta de avangardă română, dar și în propria carieră. Pentru că, în evoluția sa artistică nu există o separare între perioada românească și cea franceză, dimpotrivă, ele au decurs una dintr-alta și s-au întrepătruns, într-o continuitate perfectă. Victor Brauner s-a considerat întotdeauna un pictopoet, așa cum s-a definit încă de la început, nu numai pentru că a inserat mereu cuvinte în pictură, că a împletit poemul cu desenul, că a împlântat litere incantatorii în cele mai de seamă lucrări ale sale, ci mai ales pentru că întreaga lui pictură constituie o lungă narațiune a trăirilor sale artistice: „Pictura mea este autobiografică. Prin ea îmi povestesc viața. Viața mea este exemplară pentru că este universală […] Pictura mea povestește, de asemenea, reveriile primitive, în forma și în epocile lor”²⁸.